“The mind of the cat is an inscrutable mystery, beyond human reach, the least human of all creatures and, at the same time, as any cat owner will attest the most intelligent”(Lewis Thomas)
Prolog
Picura afara. Asa a inceput totul. Ploua, iar bunica o imbraca pe Ada intr-o rochita alba. Era din satin, iar materialul curgea printre degetele ei, asa cum curgea si ploaia, incet, picatura cu picatura,prelingandu-se pe frunze, apoi pe iarba, intrand apoi in pamant, unde devenea una cu el.
Se invarti de cateva ori printre trandafirii albi si dadu sa rupa unul cand se intepa, iar o picatura de sange se prelinse pe o petala, mult mai alba decat rochia ei ar fi putut vreodata sa fie. Ii paru rau. Omorase un trandafir, iar mainile ei erau acum patate de sange. Invata in acea zi ca nici ploaia, pe care o trimitea Dumnezeul bunicii, nu era destul de puternica pentru a sterge sangele.
Dar sangele era durere.
Deci ploaia nu stergea durerea.
Dar ploaia venea de la Dumnezeu.
Nici macar Dumnezeu nu putea sa stearga durerea?
Se intrista. Nu mai voia sa devina ploaie. Privi trista catre cer si porni inapoi spre usa. Un fosnet ii atrase atentia ca in spatele ei ramasese ceva. In adancul gradinii, chiar langa trandafirul ucis, o pisica gri albastrui, cu ochii verzi patrunzatori o privea mustrator pentru crima odioasa pe care o comisese. Nu ii dadu atentie, desi fu un pic inspaimantata de el, caci era motan.
Porni mai departe spre casa cand simti pentru prima data acea senzatie pe care mai tarziu o va pretui, pe care mai tarziu o va asocia iubirii, intrucat dragostea se naste din durere si nu poate fi fara ea.Dar acum o paralizase. O durere puternica in piept, care nu o lasa deloc sa respire. Cauta cu disperare aerul, dar el parea sa o ocoleasca, sa refuze sa intre in plamanii ucigasei de trandafiri. Lumea se invartea acum. Nu mai era nicio diferenta intre cer, ploaie, intre Dumnezeu, intre sangele ei si trandafirul alb. Toate erau una. Durerea ii dobori trupul mic la pamant, in iarba verde, uda, care ameninta sa o inghita, sa o ingroape de vie, in timp ce ploaia cadea acum violent pe pamant,amestecandu-se cu satinul.
Deci ploaia nu putea sterge durerea. Iar ploaia venea de la Dumnezeu.
Prolog
Picura afara. Asa a inceput totul. Ploua, iar bunica o imbraca pe Ada intr-o rochita alba. Era din satin, iar materialul curgea printre degetele ei, asa cum curgea si ploaia, incet, picatura cu picatura,prelingandu-se pe frunze, apoi pe iarba, intrand apoi in pamant, unde devenea una cu el.
Se invarti de cateva ori printre trandafirii albi si dadu sa rupa unul cand se intepa, iar o picatura de sange se prelinse pe o petala, mult mai alba decat rochia ei ar fi putut vreodata sa fie. Ii paru rau. Omorase un trandafir, iar mainile ei erau acum patate de sange. Invata in acea zi ca nici ploaia, pe care o trimitea Dumnezeul bunicii, nu era destul de puternica pentru a sterge sangele.
Dar sangele era durere.
Deci ploaia nu stergea durerea.
Dar ploaia venea de la Dumnezeu.
Nici macar Dumnezeu nu putea sa stearga durerea?
Se intrista. Nu mai voia sa devina ploaie. Privi trista catre cer si porni inapoi spre usa. Un fosnet ii atrase atentia ca in spatele ei ramasese ceva. In adancul gradinii, chiar langa trandafirul ucis, o pisica gri albastrui, cu ochii verzi patrunzatori o privea mustrator pentru crima odioasa pe care o comisese. Nu ii dadu atentie, desi fu un pic inspaimantata de el, caci era motan.
Porni mai departe spre casa cand simti pentru prima data acea senzatie pe care mai tarziu o va pretui, pe care mai tarziu o va asocia iubirii, intrucat dragostea se naste din durere si nu poate fi fara ea.Dar acum o paralizase. O durere puternica in piept, care nu o lasa deloc sa respire. Cauta cu disperare aerul, dar el parea sa o ocoleasca, sa refuze sa intre in plamanii ucigasei de trandafiri. Lumea se invartea acum. Nu mai era nicio diferenta intre cer, ploaie, intre Dumnezeu, intre sangele ei si trandafirul alb. Toate erau una. Durerea ii dobori trupul mic la pamant, in iarba verde, uda, care ameninta sa o inghita, sa o ingroape de vie, in timp ce ploaia cadea acum violent pe pamant,amestecandu-se cu satinul.
Deci ploaia nu putea sterge durerea. Iar ploaia venea de la Dumnezeu.
0 Responses
Post a Comment
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
