Niciodata sa nu credeti ca pisicile sunt simple animale, caci tainele lor nu le-a deprins nimeni niciodata. Chiar si cei de se infrateau cu ele in timpurile stravechi n-au reusit sa le descoase, sa le afle originea sau vechimea, caci se spune ca au vazut lucruri teribile, cu mult inainte ca noi sa fi venit aici. Se vorbeste de cetati lunare, de pe care pisicile cad pe pamant, alunecand pe razele lunii, pe acoperisuri, in adevarate ploi mieunatoare. Nu e de mirare ca anticii construiau temple inchinate acestor animale. Chiar si mai tarziu, nicio magie nu se putea face fara prezenta binecuvantata a unei feline.
Pisicile, dragii mei, trebuie ocrotite, caci stiu sa spuna povesti grozave, pe care nu stii daca sa le iei de adevarate sau de nascociri ale mintilor lor, de multe ori mult mai profunde decat ale noastre. Si niciodata sa nu crezi ca pisica iti este loiala, sau macar sa o numesti „a ta”, caci ea iti va arata supunere, iti va castiga increderea, dar o va folosi ca sa te insele...
Asa isi incepea doamna H. povestea despre un motan albastru, venit de pe luna, care bantuia noptile, facand lucruri teribile, insa care, pentru o gura de lapte, ar fi fost destul de ingaduitor pentru a sta la discutie, pentru a impartasi doar o picatura din secretele vietii.
Motanul albastru se plimba pe acoperisuri. Sarea sprinten de pe unul pe altul, evitand insa casele parasite.Aduceau ghnion. Tocmai cazuse de pe luna, alunecase pe o raza sticloasa, insa rece, la fel ca si luna, care nu avea sange pentru a se incalzi singura, asteptand momentul magic al scurtei reuniuni din zori cu soarele. Ochii mari si verzi se adunasera sub sprancenele ridicate , in timp ce buzele lui supte se ascunsera sub mustetile ingrozitor de mari. Intr-un salt, ateriza pe acoperisul spitalului. Mieuna la protectoarea sa primordiala, dua care cobori, doar el stiind cum, direct pe pervazul unde Ada lasase paharul de lapte ce avea rol sa tina geamul deschis. Pisica se apleca si bau cu pofta laptele, dupa care intra in salon in cautare de interlocutor. Edward si Ada dormeau linistiti, infasurati in plapumi mari de puf. Motanul se lasa pe patul lui Edward, care se intoarse prin somn pe spate. Creatura se sui pe pieptul lui, iar baiatul nu mai era in pat, ci era in iarba, dezbracat, si nu mai avea pielea usor palida, ci albastrui-violet, de mort, iar afara ploua, iar un trandafiralb era patat de sange. Edward inca dormea linistit, frumos chiar si in ghearele mortii, iar pisoiul statea pe pieptul sau, suierand si scuipand incantatii intr-o limba de multa vreme uitata, dupa care isi infipse ghearele in el. Edward tresari si urla de durere, iar ochii lui, odionoara frumosi, erau acum reci, fara pasiune, iar el se zvarcoli , iar iarba incepu sa il inghita.
Ada tipa prin somn si se trezi plina de o sudoare rece, gretoasa, moarta de frica. Pe patul din fata ei, Edward statea transpirat, privind-o speriat.
*
Era primavara tarzie. Ii placea ploaia de primavara. Picaturile mari nu erau nici calde, nici reci, se prelingeau pe pielea sa de copil ca si cum ar fi fost o statuie de marmura. Se plimba prin gradina, in timp ce ai sai il urmareau plictisiti din casa. Se apropie de trandafirii mamei sale. Edward dadu sa rupa unul, insa parfumul il izbi. Erau galbeni si lungi, se simtea chemat de ei, simtea nevoia sa le mangaie petalele, asa cum simtise nevoia de a mangaia clapele pentru prima data cand vazuse pianul. Se intepa de un spin, care ii intra adanc in deget. Sangele cald si rosu se prelinse pe trandafir, pana jos, la radacina. Ii paru rau. Stia ca trandafirul avea sa moara. Dar spera ca poate ploaia avea sa spele sangele inainte ca acesta sa ajunga acolo unde incepea viata oricarui trandafir. Auzi glasul mamei, chemandu-l in casa. Cand se indrepta spre usa, auzi un fosnet dinspre patul de pamant al trandafirilor-un motan albastru gri il privea patrunzator cu ochii mari si verzi, de parca ar fi stiut cat de vinovat era. Simti o durere patrunzatoare in piept si se prabusi in iarba, cu picaturile de ploaie cazand peste el. Dar ploaia nu mai era calduta, era rece, iar fiecare picatura il taia. Coplesit de durere, lesina si se trezi pe un pat de spital, cu o fetita cu par lung, negru, pe patul opus.
-Cum te numesti?murmura el. Eu sunt Edward.
-Ada, ii spuse fata. Cred ca vom muri.
*
Il privi pe Edward fericita. Totul fusese doar un vis. Doar un vis urat. El se repezi de pe patul sau si o lua in brate, dupa care o saruta pe frunte, iar ea se topi incet in imbratisarea lui. Isi puse mainile pe umerii lui, crezand ca urma sa o sarute pe buze, insa el o mangaie pe par, dupa care o saruta din nou pe frunte, in timp ce ea il privi. Confuza si frustrata. Doar ea era cea care visase ca el murise, nu? De ce era el atat de despovarat?
-Am visat ceva oribil, ii spuse el, vazand cat de confuza era.
„Si tu ?” isi spuse ea in gand, dupa care il intreba, incercand sa fie politicoasa, desi banuia ce visase el. Ce ai visat?
-Erai in pat, se fastaci el. Dormeai linistita. Iar un motan albastru gri, stii cum era cel din povesti, s-a suit pe tine, pe piept. Si deodata erai intr-o gradina si ploua, iar ploaia era rece si erai... se opri el, iar ea zambi, stiind foarte bine cum era el in visul ei. Si motanul si-a bagat ghearele in tine si ai inceput sa tipi si sa te zvarcolesti, si erai in chinuri mari. Ah, m-am speriat atat de tare. Dar tu ce ai patit? De ce esti atat de speriata?
-Nu am nimic, zambi ea calmata, stiind de conectivitatea care exista intre ei inca de mici. Calmeaza-te si tu. A fost doar un vis urat.
-Al naibii motan, spuse el. Dar parea atat de real totul. Si am simtit pana si durerea din piept si...
Amandoi impietrira. De pe pervaz, motanul albastru scoase un sunet de placere, dupa care impinse paharul gol cu capul, iar acesta cazuse de pe pervas pe podea, transformandu-se in mici cioburi de gheata. Apoi, pisica se lasa pe pat, langa ei, spre groaza lor, care stiau ce urma, din vis. Insa motanul cobora in continuare pe podea, asezandu-se pe sticla faramitata, dupa care ii privi curios, cand pe unul, cand pe celalalt. Pentru o clipa, nu stiura ce sa faca.
Motanul albastru care le terorizase visele se afla acum in fata lor, privindu-i intr-un mod care ii facea sa tremure cu toata fiinta lor.
-De fapt, nu sunt motan, suiera pisica, lasandu-i perplecsi. Sunt o pisica spectrala.
Pisicile, dragii mei, trebuie ocrotite, caci stiu sa spuna povesti grozave, pe care nu stii daca sa le iei de adevarate sau de nascociri ale mintilor lor, de multe ori mult mai profunde decat ale noastre. Si niciodata sa nu crezi ca pisica iti este loiala, sau macar sa o numesti „a ta”, caci ea iti va arata supunere, iti va castiga increderea, dar o va folosi ca sa te insele...
Asa isi incepea doamna H. povestea despre un motan albastru, venit de pe luna, care bantuia noptile, facand lucruri teribile, insa care, pentru o gura de lapte, ar fi fost destul de ingaduitor pentru a sta la discutie, pentru a impartasi doar o picatura din secretele vietii.
Motanul albastru se plimba pe acoperisuri. Sarea sprinten de pe unul pe altul, evitand insa casele parasite.Aduceau ghnion. Tocmai cazuse de pe luna, alunecase pe o raza sticloasa, insa rece, la fel ca si luna, care nu avea sange pentru a se incalzi singura, asteptand momentul magic al scurtei reuniuni din zori cu soarele. Ochii mari si verzi se adunasera sub sprancenele ridicate , in timp ce buzele lui supte se ascunsera sub mustetile ingrozitor de mari. Intr-un salt, ateriza pe acoperisul spitalului. Mieuna la protectoarea sa primordiala, dua care cobori, doar el stiind cum, direct pe pervazul unde Ada lasase paharul de lapte ce avea rol sa tina geamul deschis. Pisica se apleca si bau cu pofta laptele, dupa care intra in salon in cautare de interlocutor. Edward si Ada dormeau linistiti, infasurati in plapumi mari de puf. Motanul se lasa pe patul lui Edward, care se intoarse prin somn pe spate. Creatura se sui pe pieptul lui, iar baiatul nu mai era in pat, ci era in iarba, dezbracat, si nu mai avea pielea usor palida, ci albastrui-violet, de mort, iar afara ploua, iar un trandafiralb era patat de sange. Edward inca dormea linistit, frumos chiar si in ghearele mortii, iar pisoiul statea pe pieptul sau, suierand si scuipand incantatii intr-o limba de multa vreme uitata, dupa care isi infipse ghearele in el. Edward tresari si urla de durere, iar ochii lui, odionoara frumosi, erau acum reci, fara pasiune, iar el se zvarcoli , iar iarba incepu sa il inghita.
Ada tipa prin somn si se trezi plina de o sudoare rece, gretoasa, moarta de frica. Pe patul din fata ei, Edward statea transpirat, privind-o speriat.
*
Era primavara tarzie. Ii placea ploaia de primavara. Picaturile mari nu erau nici calde, nici reci, se prelingeau pe pielea sa de copil ca si cum ar fi fost o statuie de marmura. Se plimba prin gradina, in timp ce ai sai il urmareau plictisiti din casa. Se apropie de trandafirii mamei sale. Edward dadu sa rupa unul, insa parfumul il izbi. Erau galbeni si lungi, se simtea chemat de ei, simtea nevoia sa le mangaie petalele, asa cum simtise nevoia de a mangaia clapele pentru prima data cand vazuse pianul. Se intepa de un spin, care ii intra adanc in deget. Sangele cald si rosu se prelinse pe trandafir, pana jos, la radacina. Ii paru rau. Stia ca trandafirul avea sa moara. Dar spera ca poate ploaia avea sa spele sangele inainte ca acesta sa ajunga acolo unde incepea viata oricarui trandafir. Auzi glasul mamei, chemandu-l in casa. Cand se indrepta spre usa, auzi un fosnet dinspre patul de pamant al trandafirilor-un motan albastru gri il privea patrunzator cu ochii mari si verzi, de parca ar fi stiut cat de vinovat era. Simti o durere patrunzatoare in piept si se prabusi in iarba, cu picaturile de ploaie cazand peste el. Dar ploaia nu mai era calduta, era rece, iar fiecare picatura il taia. Coplesit de durere, lesina si se trezi pe un pat de spital, cu o fetita cu par lung, negru, pe patul opus.
-Cum te numesti?murmura el. Eu sunt Edward.
-Ada, ii spuse fata. Cred ca vom muri.
*
Il privi pe Edward fericita. Totul fusese doar un vis. Doar un vis urat. El se repezi de pe patul sau si o lua in brate, dupa care o saruta pe frunte, iar ea se topi incet in imbratisarea lui. Isi puse mainile pe umerii lui, crezand ca urma sa o sarute pe buze, insa el o mangaie pe par, dupa care o saruta din nou pe frunte, in timp ce ea il privi. Confuza si frustrata. Doar ea era cea care visase ca el murise, nu? De ce era el atat de despovarat?
-Am visat ceva oribil, ii spuse el, vazand cat de confuza era.
„Si tu ?” isi spuse ea in gand, dupa care il intreba, incercand sa fie politicoasa, desi banuia ce visase el. Ce ai visat?
-Erai in pat, se fastaci el. Dormeai linistita. Iar un motan albastru gri, stii cum era cel din povesti, s-a suit pe tine, pe piept. Si deodata erai intr-o gradina si ploua, iar ploaia era rece si erai... se opri el, iar ea zambi, stiind foarte bine cum era el in visul ei. Si motanul si-a bagat ghearele in tine si ai inceput sa tipi si sa te zvarcolesti, si erai in chinuri mari. Ah, m-am speriat atat de tare. Dar tu ce ai patit? De ce esti atat de speriata?
-Nu am nimic, zambi ea calmata, stiind de conectivitatea care exista intre ei inca de mici. Calmeaza-te si tu. A fost doar un vis urat.
-Al naibii motan, spuse el. Dar parea atat de real totul. Si am simtit pana si durerea din piept si...
Amandoi impietrira. De pe pervaz, motanul albastru scoase un sunet de placere, dupa care impinse paharul gol cu capul, iar acesta cazuse de pe pervas pe podea, transformandu-se in mici cioburi de gheata. Apoi, pisica se lasa pe pat, langa ei, spre groaza lor, care stiau ce urma, din vis. Insa motanul cobora in continuare pe podea, asezandu-se pe sticla faramitata, dupa care ii privi curios, cand pe unul, cand pe celalalt. Pentru o clipa, nu stiura ce sa faca.
Motanul albastru care le terorizase visele se afla acum in fata lor, privindu-i intr-un mod care ii facea sa tremure cu toata fiinta lor.
-De fapt, nu sunt motan, suiera pisica, lasandu-i perplecsi. Sunt o pisica spectrala.
0 Responses
Post a Comment
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
