Doamne ,cat pot sa urasc noaptea!!!
Ba nu ,nu urasc noaptea...O, nu, cum as putea sa urasc ceva atat de frumos cum e noaptea?...
Urasc, totusi, incapacitatea mea de a inchide ochii si de a adormi fara prea multe chinuri...
Urasc sa stau in pat si sa ma uit la cei patru pereti ai camerei ,pereti pe care se plimba umbre si lumini ciudate , pe care mintea mea le transforma in „cosmaruri cu ochii deschisi“.
Urasc sa stau de cinci ani in fiecare noapte sa ma intreb de ce nu pot sa dorm. A ajuns o obsesie.Vreau sa adorm! Vreau sa adorm!Am nevoie de somn mai mult decat orice altceva!
Iar Hypnos nu vrea sa vina! Nu vrea, blestematul! Nu vrea ca eu sa inchid ochii si sa adorm...
Inchid ochii, totusi... ma gandesc ca TREBUIE SA ADORM!... TREBUIE SA ADORM!...TREBUIE!...
Dar vointa mea e atat de slaba ,nu pot nici macar sa-mi controlez pleoapele ,iar orice sunet ma deprima- acele ceasului ,acele blestematului de ceas ,zgomotele apei care trece prin tevi, vantul care trece prin frunze, pasii singuratici ale unui trecator, care probabil si el nu are somn...
Deschid ochii si imi inabus un sunet de disperare...incerc sa ma calmez...Imi amintesc ca nu trebuie sa ma gandesc ca trebuie sa dorm ,ci sa ma gandesc la ceva frumos...
Ma gandesc la frunusetea somnului.Inchid ochii si o energie care imi strabate tot corpul ma linisteste. Ma aflu la pragul dintre somn si trezire....
Zgomotele nu ma mai deranjeaza... doar lumina rosie a lampii... Lumina enervanta a lampii ma enerveaza. Rosul ei incepe sa se invarta si ...
Ma scol din pat si o sting...intuneric total... Ma cuprinde frica... monstrii somnului pandesc din toate directiile...